De-a lungul anilor, autoritățile din Republica Moldova nu au reușit să vină cu o strategie de combatere a suicidului. Problema a reapărut în atenția publică, după ce, acum câteva luni, decesul a doi tineri a fost mediatizat intens de presă, ca având legătură cu așa-numitele jocuri ale morții.
Este greșit, spun psihologii, să tratăm ca subiect de senzație cazurile de suicid, dar și să vorbim despre cifre ca să ilustrăm amploarea fenomenului. Acest lucru nu face nimic mai mult decât să semene panică, explică specialiștii.
În același timp, este important să fim conștienți că suicidul este una din principalele cauze de deces pentru anumite categorii de vârstă, atât în lume, cât și în Republica Moldova: anual, pierdem mai mulți oameni din cauza suicidului decât în urma accidentelor rutiere.
Interviul integral îl puteți găsi aici.
