Emilia Hreplivîi este profesoara care a dedicat aproape patru decenii din viață pentru a educa zeci de generații. Prin clasa ei au trecut, pe rând, bunicii, copiii și nepoții. Îi cunoaște pe toți din sat și muncește cu drag pentru a educa micuții din satul Vădeni, raionul Soroca.
Anul acesta, clasa I-i a doamnei Emilia a fost întregită de o fetiță cu deficiențe auditive. Profesoara ne-a mărturisit că le-a fost greu să îi convingă pe părinți să dea copilul la școală. Însă după mai multe insistențe, părinții au fost de acord și deja de câteva luni fetița pe nume Maria învață de rând cu ceilalți copii.
„Ne-a fost greu la început. Maria vine dintr-o familie social vulnerabilă, pentru a merge la școală a fost nevoie să insistăm mult. Până la urmă am reușit, părinții au înțeles că e de datoria lor să ofere copilului o șansă, mai mult au semnat și un contract prin care se obligă să o aducă la școală și să o ia acasă la timp.”
Dascălul spune că atât bunica fetiței cât și mama acesteia au fost elevele ei. Despre noua sa elevă are doar cuvinte de laudă și spune că deși nu poate auzi și vorbi, s-a deprins să scrie și să comunice în felul ei.
„M-au surprins colegii Mariei, cât de repede au găsit limbă comună. Se înteleg prin semne, dar le reușește să comunice între ei. Bine, o bună parte din elevii mei de acum au mers împreună cu Maria la grădiniță, de aceea au primit-o fără a face diferențe, lucru de care ne temeam la început”
”Am o practică mică, însă odată cu prezența Mariei în clasă au început și provocările pentru mine. Când nu am ore și trebuie să mă pregătesc pentru a doua zi, mă gândesc cum să îi explic, cum să o abordez, ce fac bine și ce nu. Am început prin ai lămuri cum să stea în bancă, primele săptămâni iesea foarte des din clasă în timpul orelor, acum știe că poate ieși doar în caz de necesitate”.
Porfesoara ne-a mărturisit că, Maria are dificultăți auditive severe și nu suportă aparatul auditiv. „Nu rezistă cu el mai mult de cinci minute, plânge. Vom încercă să vedem ce putem face, poate este o problemă tehnică. Dar din păcate nu are cine se duce cu ea la medic, părinții nu fac acest lucru. La grădiniță, personalul și cadrul didactic de spijin au avut nevoie de un an de zile pentru a convinge familia să meargă la medic și să obțină acest aparat. Din păcate, eu pot să lucrez cu ea doar la ore. Logopedul vine periodic, dar asta este puțin, dacă ar fi și mai multă implicare din partea părinților, am avea rezultate mult mai bune. Spun asta, pentru că Maria s-a adaptat ușor. Nu aude, dar în schimb, este atentă și urmărește colegii, vede reacțiile lor și învață repede. Scrie bine, iar la orele de matematică îi explic uneori și pe degete, și are rezultate bune. Colegul de bancă o ajută dacă undeva rămâne în urmă.”
Potrivit profesoarei, incluziunea copiilor în școli este salutabilă și benefică pentru toți actorii din societate, dar mai ales pentru persoanele cu necesitați speciale.
„Sigur că este mult de lucru și avem nevoie de specialiști în domeniu, de suport metodologic, în dependență de caz. Părinții celorlalți copii au avut o implicare pozitivă, ei și-au îndemnat copiii să o ajute pe Maria, să o conducă acasă dacă este nevoie, să se joace împreună. Maria se simte bine printre colegii săi.”
Emilia Hreplivîi ne-a povestit și despre cazul unei alte eleve cu cerințe speciale, sub aspect locomotor, care a rămas să studieze în școală.
„Când au venit să o ia la un centru specializat, am fost împotrivă. Fetița era foarte bună la carte, mergea cu dificultate și vorbea mai greu. Am insistat să rămână. Acum este în clasa a noua și frecventează cercul de dansuri, este activă, vorbește și comunică mult mai bine.”
Dascălul spune că și-ar dori ca mai mulți specialiști să activeze în acest domeniu, să acorde suport copiilor, să le fie de ajutor.
